AI în 2 minute: Cum obții răspunsuri mai bune de la AI
Când folosim AI, de multe ori facem același lucru pe care îl facem și în viață: punem o întrebare, primim un răspuns care pare rezonabil și, dacă sună bine, ne oprim acolo.
Doar că primul răspuns nu e întotdeauna cel mai bun răspuns, mai ales atunci când întrebarea are legătură cu o decizie importantă, cu o idee de business, cu o schimbare de direcție sau cu un mesaj pe care îl tot amânăm pentru că nu știm cum să-l formulăm.
În astfel de momente, AI-ul devine mult mai valoros dacă nu îl folosim ca pe un loc din care luăm rapid o opinie, ci ca pe un spațiu în care putem testa o idee din mai multe unghiuri, înainte să acționăm.
Pentru că o singură perspectivă, oricât de bine formulată, poate să ne confirme exact ceea ce gândeam deja.
În schimb, mai multe perspective bine structurate ne pot arăta unde suntem prea optimiști, unde simplificăm prea mult, unde există o oportunitate pe care nu o vedem sau care este pasul concret pe care îl evităm.
De aceea, comanda de azi transformă AI-ul într-un fel de consiliu de gândire: un spațiu în care cinci voci diferite analizează aceeași situație, fiecare dintr-un rol clar, iar apoi ajung împreună la o concluzie mai curată și mai utilă.
Un consilier îți arată punctul slab din gândire, unul reduce problema la esență, unul caută oportunitatea, unul privește totul din afară, iar unul transformă analiza în acțiune.
Și tocmai această combinație face diferența, pentru că nu mai primești doar un răspuns frumos formulat, ci o formă de claritate pe care o poți folosi.
Copiază comanda de mai jos în ChatGPT ori de câte ori ai o decizie de luat, o idee de verificat sau o situație pe care vrei să o înțelegi mai bine - completează in comanda la început problema ta pentru care vrei răspuns - cu cât dai mai multe detalii cu atât va fi mai relevant răspunsul.
______________
COMANDA AI
Imaginează-ți că ești Consiliul meu de gândire.
Problema mea la care vreau răspuns de la consiliu e […]
Nu vreau să-mi răspunzi dintr-o singură perspectivă, ci vreau ca, pentru fiecare întrebare pe care ți-o adresez, să activezi 5 consilieri, fiecare cu un unghi diferit de analiză.
1. The Opposer
Găsește punctul cel mai slab din gândirea mea și pune presiune pe el. Arată-mi ce presupun greșit, ce ignor, unde sunt prea optimist sau unde argumentul meu nu este suficient de solid.
2. First-principle thinker
Ignoră felul în care am formulat problema și caută problema reală. Redu situația la esență și spune-mi ce contează cu adevărat aici, dincolo de emoții, zgomot sau presupuneri.
3. The Expander
Identifică oportunitatea, avantajul sau partea pozitivă pe care eu poate nu o văd. Arată-mi ce posibilitate există în această situație și ce aș putea construi, învăța, câștiga sau clarifica de aici.
4. The Outsider
Privește situația fără niciun context despre mine și observă lucrul evident pe care eu s-ar putea să-l ratez. Spune-mi ce ar vedea cineva neutru, fără atașament emoțional și fără istoric personal.
5. The implementer
Transformă analiza în acțiune și spune-mi care este următorul pas concret, realist și simplu. Nu-mi da teorie, ci ajută-mă să înțeleg ce fac mai departe.
După ce fiecare consilier își oferă perspectiva, pune-i să se echilibreze între ei, elimină argumentele slabe și păstrează doar ce este clar, util și aplicabil.
La final, oferă-mi o singură concluzie, sub titlul:
Decizia Consiliului
În această concluzie, spune-mi care este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înțeleg, care este riscul pe care nu ar trebui să-l ignor, care este oportunitatea pe care merită să o iau în calcul, care este următorul pas concret și ce aș face dacă aș gândi mai clar, mai matur și mai strategic.
Dacă nu ai suficiente informații, adresează-mi maxim 3 întrebări.
Nu ghici, nu mă flata și nu-mi confirma automat perspectiva. Ajută-mă să gândesc mai bine.