Povestea mea

Dacă acesta e sfârșitul…?!

În urma cu 11 ani eram pe un pat de spital și știam că urma să mor.

Cum am ajuns ACOLO?

Am crescut cu convingerea că dacă vreau să am o viață de succes și să fiu fericită, trebuie să învăț bine, să am o carieră bună, să câștig mulți bani. I-am văzut pe părinții mei având funcții importante, relații, cariere, bani și am considerat că implicit acesta era și drumul meu. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi alegerea mea. Am fost crescută să fiu un copil cuminte și ascultător.

Îmi amintesc când am venit acasă cu prima notă de 8 și am fost certată, cât de rușinată și vinovată m-am simțit. Voiam ca părinții mei să fie fericiți și mândri de mine și am început să ignor tot mai mult acea parte din mine care voia să fie rebelă și curajoasă.

Mereu m-am luptat să fiu cea mai bună. La școală, cu copiii la joacă, la examene. La 28 de ani am devenit cel mai tânăr director regional al unei bănci cu 6000 de angajați, conducând o echipă de 100 de oameni și am simțit că nu am altă variantă decât să reușesc. Am dat 100%, lucram 12-14 ore pe zi, iar în weekend-uri eram atât de obosită, încât nu mă schimbam de pijama.

Abia mai târziu am înțeles că motivația mea pentru ceea ce am realizat a fost TEAMA: teama de eșec, teama că nu sunt suficient de bună, teama de a nu fi judecată, teama de a nu pierde.

Pentru oricine mă vedea din exterior eram definiția succesului. Eram director, aveam salariu mare, conduceam echipe cu sute de oameni, vorbeam pe scenă, îmi făceam vacanțe exotice, îmi cumpăram haine scumpe, primeam premii, admirație, bani și recunoaștere. Toate veneau la pachet cu succesul. Însă cu timpul am început să mă întreb: asta e fericirea promisă? Am bifat tot ce mi s-a spus că ar trebui să bifez, plus ceva pe lângă, și atunci, de ce nu mă simt fericită? De ce simt că lipsește ceva?

Fiind ambițioasă, întotdeauna m-am ghidat după o regulă: indiferent cât ar fi de greu, să nu renunț. Până când corpul meu a decis să renunțe. Am început să mă simt rău, de la amețeală și slăbiciune la faptul că nu mai reușeam să stau în picioare și nu mai puteam să mănânc.

Doctorii pe care i-am văzut îmi făceau analize, îmi dădeau tot felul de medicamente și multiple diagnostice, unul mai înfricoșător ca celălalt - de la cancer la diverse boli autoimune. Realitatea era că sistemul meu imunitar nu mai făcea față, aveam inflamații și infecții în corp și organismul meu nu reușea să le vindece.

Și așa am ajuns la ziua în care mi-am pierdut speranța. Eram întinsă pe un pat de spital obosită după zeci de teste și analize. Peste 10 doctori și-au dat cu părerea și mi-au dat tratamente dar, totuși, mi-era tot mai rău pe zi ce trecea. Acela a fost momentul în care am înțeles că e posibil să nu-mi mai revin. Că e prea târziu pentru mine.

O prietenă mi-a recomandat un doctor în Belgia însă la aeroport n-au vrut să-mi dea voie sa urc în avion. Există o regulă în aviație că atunci când un pasager are o problemă de sănătate gravă în aer sunt forțați să aterizeze de urgență. Arătam atât de rău și abia mă țineam pe picioare încât n-au vrut să riște.

Am început să studiez problema mea de sănătate, să caut singură soluții alternative și așa am ajuns la yoga, tantra, meditații, EFT, coaching, vindecare holistică. Am citit sute de cărți despre minte, suflet și spiritualitate. Am început să simt recunoștință pentru acele lucruri pe care înainte nu le vedeam sau apreciam: să-mi conduc masina, să merg pe stradă, să admir cerul. Viața începea să capete alt sens.

Atunci am înțeles că definiția unei vieți de succes bazată pe carieră, bani, funcții, recunoaștere, validare nu-mi aparține. Îmi doream mai mult de la viață. Yoga a fost un mare cadou în viața mea, am început să simt din nou bucuria, să fiu concentrată și calmă, dar mi-a îmbunătățit și starea de sănătate și relațiile cu ceilalți. M-a învățat chiar și cum să fiu un lider mai bun pentru echipele mele. Însă, voiam mai mult.

Într-o noapte pe la ora 2, într-o cameră de hotel, mă întorsesem de la o petrecere cu compania și nu-mi terminasem exercițiile de yoga. Mai trebuia să stau pe cap 15 minute. Mi-a luat mai mult de o jumătate de oră, era nevoie de concentrare, ceea ce sigur îmi lipsea la acel moment. Ambiția mea însă nu-mi dădea voie sa mă duc la culcare fără să bifez toate căsuțele. Ce n-am înțeles atunci era că mi-am adus vechile reguli și comportamente în noua mea viață, tot ce urmăream era să obțin rezultate externe care să îmi măsoare performanțele, alergam după aceeași împlinire și succes, doar că acum foloseam alte instrumente.

În urma cu 11 ani, yoga avea o imagine proastă în România. Însă pentru mine făcea parte din vindecarea mea. Și a trebuit să ALEG: renunț la yoga ca să le fac pe plac celor din jur, să nu le dau motive să mă judece, să mă respingă sau mă aleg pe mine. Alegerea a fost făcută de noua variantă a mea. Cea care a ales să-și asculte vocea și să fie autentică.

Lucram într-o bancă austriacă care avea peste 200 de ani și totul era foarte strict și rigid: de la politici și proceduri, până la culorile hainelor: negru, albastru și gri. A devenit tot mai greu să mă regăsesc în acele culori când eu începusem să-mi trăiesc viața cu mai multă bucurie și culoare. Așa că am început să mă îmbrac tot mai colorat, ceea ce mi-a adus câteva provocări la acea vreme dar, din nou, m-am ales pe mine.

Cu timpul devenea tot mai greu să mă conformez unor reguli și a unei vieți în corporație care nu-mi satisfăcea valori importante pentru mine: împlinirea, autenticitatea, libertatea și creativitatea. Discutam deja cu coach-ul meu despre posibilitatea de a renunța la cariera în corporație și de a mă reinventa, iar într-o sesiune mi-a spus: „Într-un an trebuie să pleci din bancă!”. A fost un moment de trezire în care mi-am dat seama că mi-e teamă să plec pentru că acea carieră și acel loc de muncă erau tot ceea ce știam să fac, erau identitatea mea. La nouă luni de la acea discuție, AM PLECAT. Îi sunt atât de recunoscătoare coach-ului meu pentru că m-a ajutat să mă pregătesc fizic, mental și emoțional pentru tranziție. Fără asta poate visam și acum să plec fără să-mi găsesc curajul și încrederea în mine și să fac pasul în necunoscut.

După plecare am început să testez tot felul de domenii. De la proiecte de consultanță, la start-up-uri în tehnologie, case smart, aparatură medicală, restaurante, vânzarea pentru mari companii și chiar mi-am deschis o afacere în domeniul alimentar. Am încercat multe. Doar ca să descopăr că ceea ce îmi place să fac este ceea ce mi-a adus cea mai mare satisfacție și rezultate la job și cu echipele mele: coaching-ul. Să văd oameni și afaceri crescând, să văd transformarea și impactul muncii mele asupra lor îmi aduce cea mai mare bucurie și motivație.

Însă ca în orice nou început au apărut și întrebările și fricile: Dacă nu reușesc? Dacă nu sunt suficient de bună pentru asta? Dacă nu e pentru mine?

Atunci când am început, ceea ce mi-a lipsit cel mai mult a fost încrederea în mine, în noul drum, în ceea ce fac și oameni care să mă încurajeze, inspire și să mă îndrume. Informații, cursuri, idei, strategii aveam nenumărate. Dar ce anume din toate astea era și cel mai bun pentru mine? Cum știam ce funcționează în cazul meu? Nu aveam la dispoziție ani și ani de zile să testez. Aveam presiune să am rezultate, să nu eșuez, să-mi dovedesc că e pentru mine, că sunt pe drumul cel bun. Nu a fost ușor dar a meritat!

Acum cred că oricine poate să-și urmeze inima și să creeze o viață, un destin în jurul pasiunilor și al aspirațiilor. În ultimii 7 ani am făcut coaching, am consiliat și mentorat sute de oameni care au renunțat la o carieră pentru a-și construi un business care să le aducă împlinire, bucurie și independență financiară, i-am ghidat cum să-și creeze impact și influență, cum să se pună în valoarea, cum să-și spună povestea, să fie lideri mai buni și să aibă rezultate.

Am scris cartea mea “Saltul în Necunoscut - Tranziția de la corporație la antreprenoriat” ca să-ți arăt ce e posibil pentru tine, să vezi perspective noi și să îți găsești motivația, să-ți asculți inima, să începi o călătorie pe care o amânai de mult. Să vezi că e posibil și pentru tine, să îți găsești încrederea în tine, în pasiunea ta.

Visul meu e ca tu să descoperi că meriți, să îți iei puterea înapoi, să te pui pe primul loc, să-ți înfrunți fricile și să îți creezi visul, să-l transformi în realitate.

Visul tău merită trăit!